Бюлетень
Подати заявку

Oraşul viitorului

Asociatia de parinti Liceul Teoretic "Andrei Barsean"

Опис Prin evenimentul Oraşul viitorului ne propunem să dezvoltăm elevilor abilităţi de programare şi robotică, într-un mediu atractiv, colaborativ şi jucăuş, crescându-le astfel motivaţia pentru studiul disciplinelor tehnice.

Evenimentul va cuprinde 2 ateliere de robotică prin intermediul cărora elevii pasionaţi vor învăţa să programeze plăcuţele Arduino, precum şi diverşi senzori care uşurează viaţa oamenilor într-un viitor oraş SMART. Elevii vor învăţa principiile care stau la baza funcţionării semafoarelor, a senzorilor de parcare, sau a sistemelor de securitate.

La aceste activităţi vor participa elevi mentori din clasele a XII - a şi a X-a, care îi vor îndruma pe colegii lor şi îi vor asista la crearea proiectelor. La sfârşitul atelierelor, elevii vor colabora pe echipe, construind un oraş al viitorului în care vor utiliza echipamentele, senzorii şi aplicaţiile învăţate, astfel încât să automatizeze cât mai multe facilităţi disponibile cetăţenilor oraşului, uşurându-le astfel viaţa de zi cu zi. Elevii din medii economice defavorizate, precum şi cei care aparţin minorităţilor etnice vor fi încurajaţi să participe la aceste ateliere, primind sprijin suplimentar la nevoie.

Proiectul are ca obiectiv familiarizarea elevilor cu noţiunile de robotică şi programare, într-un mediu colaborativ, astfel încât fiecare participant să-şi aducă aportul şi să contribuie la realizarea oraşului viitorului prin programarea şi automatizarea proceselor care astfel uşurează viaţa viitorilor cetăţeni. De asemenea, prin intermediul acestui proiect ne propunem să dezvoltăm elevilor şi competenţele de responsabilitate civică, prin semnalarea şi propunerea de soluţii practice la eventualele probleme care pot apărea într-un oraş al viitorului.



Локація

Вікова група 12 - 18

Складність

Тип Офлайн-подія

Дата 14.09.2023    16:30 - 18:00
21.09.2023    16:30 - 18:00

Адреса str. Republicii nr 15
545600 Târnăveni

Максимальна кількість учасників 50 Бажаєте взяти участь? Будь ласка, зв’яжіться із контактною особою у вашій країні.

Участь безкоштовна


Контакт Asociatia de parinti Liceul Teoretic "Andrei Barsean" Вебсайт: https://www.facebook.com/roboInventivo
Електронна адреса відповідальної особи: mihaelamoraru11@yahoo.com

Соціальні мережі https://www.facebook.com/roboInventivo

Поширити через соціальні мережі