Descriere
Prin acest proiect, participanții vor conștientiza că în majoritatea gospodăriilor din Videle uleiul de gătit uzat este aruncat la canalizare, blocând conductele pentru curățarea cărora se folosesc agenți toxici și producând daune majore stațiilor de epurare. Mai mult, creează o barieră care face dificilă pătrunderea luminii și oxigenarea apei conducând la dispariția vieții subacvatice, provoacă apariția inundațiilor și a încălzirii globale.
Folosind o animație în Java Script li se vor prezenta copiilor efectele nocive al uleiului alimentar rezidual.
Astfel, participanții vor deveni interesați atât în învățarea programării utilizând un limbaj prietenos, dar și în a se implica în rezolvarea unei probleme a comunității orașului.
Membrii clubului de robotică LTV s-au oferit voluntari pentru a-i ajuta pe mai tinerii lor colegi să descifreze limbajul menționat. După însușirea elementelor de bază, participanții la proiect vor lucra în echipe de 4 pentru a crea animații și jocuri prin care să promoveze recuperarea și colectarea uleiului alimentar rezidual.
Toți elevii vor primi diplome de participare, proiectele cele mai votate vor fi premiate și postate pe site care va fi creat.