Compania SAP, organizația non-profit germană Haus des Stiftens gGmbH, Asociația Techsoup și ceilalți parteneri ai rețelei TechSoup Europe sunt organizatorii inițiativei Meet and Code. Inițiativa este finanțată de compania SAP. Organizația non-profit Haus des Stiftens gGmbH a dezvoltat inițiativa și este responsabilă pentru selectarea proiectelor care vor fi finanțate în Germania, Austria și Elveția, precum și de fondurile puse la dispoziție de compania SAP pentru redirecționare. În plus, Haus des Stiftens gGmbH coordonează fondurile proiectului prin partenerii țărilor din rețeaua TechSoup Europe, responsabili pentru celelalte țări.
Haus des Stiftens gGmbH (HDS), o organizație din Germania, coordonează activitatea portalului Stifter-helfen în Germania, Austria și Elveția. Acest portal oferă organizațiilor non-profit din cele 3 țări menționate donații software și servicii speciale de la companii IT cunoscute, precum și know-how cu privire la tehnologiile moderne. În Germania, portalul a fost lansat în 2008, în Austria în 2012 și în Elveția în 2013.
TechSoup Europe face parte din rețeaua TechSoup Global Network. Împreună cu 24 de organizații partenere din diferite domenii, TechSoup Europe ajută peste 400.000 de organizații non-profit din 48 de țări. Rețeaua ajută prin resurse IT, training și servicii dedicate pentru ca organizațiile să fie echipate cu tehnologia de care au nevoie să își îndeplinească misiunea și a-și spori impactul social.
Din 2010, Asociația Techsoup (www.asociatiatechsoup.ro) creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Membră a TechSoup Europe, Asociația Techsoup coordonează inițiativa Meet and Code în România și Republica Moldova.
Scopul Meet and Code este de a familiariza copiii și tinerii cu lumea tehnologiei și a programării. Evenimentele trebuie să arăte cât de accesibilă și interesantă poate fi programarea și cum poate fi utilizată pentru a aduce la viață idei noi. Participanții la evenimente vor învăța cum funcționează tehnologia și vor afla impactul pe care aceasta o are în viața noastră de zi cu zi. Prin explorarea unei game largi de tehnologii, subiecte digitale și programare creativă, participanții vor fi încurajați să își dezvolte acele abilități digitale de care au nevoie în lumea de astăzi.
Inițiativa Europe Code Week (codeweek.eu), aflată deja la a 9-a ediție, se va desfășura anul acesta între 9 și 23 octombrie 2022 și se bazează pe o idee a Young Advisors, un grup de consilieri ai fostului comisar UE pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes și beneficiază de sprijinul Comisiei Europene.
Meet and Code susține orice tip de eveniment despre și cu tehnologie aliniat cu misiunea Europe Code Week și va acorda în Republica Moldova finanțări de 300 € / eveniment. Evenimentele trebuie organizate în perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2022.
De asemenea, Meet and Code oferă și o serie de resurse și informații utile prin Meet and Code Inspiration Library.
Grupul țintă pentru evenimentele organizate în cadrul Meet and Code este format din copii și tineri care se vor familiariza cu lumea tehnologiei și cea a programării.
Evenimentele pentru copii și tineri pot fi planificate de diferite entități, precum școli, specialiști IT, întreprinderi, biblioteci sau cluburi de informatică. Pentru a primi finanțare, organizatorii trebuie să fie totuși organizații non-profit legal înființate din Republica Moldova fondată pe Legea 86/11.6.2020 cu privire la organizații necomerciale ce operează pentru beneficiul public și înregistrată in Registrul de Stat al Organizatiilor Necomerciale.
Organizațiile care aplică la Meet and Code trebuie să fie, în primul rând, înregistrare și validate în Programul TechSoup Moldova - moldova.techsoup.ro. Această înregistrare este gratuită, iar procesul de validare poate dura câteva zile.
Propunerile de evenimente pot fi depuse online pe www.meet-and-code.org între 8 iunie și 14 septembrie 2022, numai după ce organizația care aplică a fost înregistrată și validată în Programul TechSoup Moldova - moldova.techsoup.ro. Organizațiile sunt încurajate să trimită mai multe propuneri de evenimente. Fiecare propunere selectată pentru finanțare va primi suma de 300 € pentru a fi implementată. O organizație poate primi finanțare pentru maxim 3 evenimente propuse.
Înainte de orice, citește integral și cu atenție CONDIȚIILE DE PARTICIPARE, aici.
Te încurajăm energic să parcurgi și toate răspunsurile la CELE MAI FRECVENTE ÎNTREBĂRI Meet and Code, aici.
Evenimentele propuse pot să se desfășoare offline, online sau hibrid și pot fi de tipul - ateliere de programare, cursuri online, serie de webinarii, hackathon, atelier de programare, concurs online, cursuri de robotică sau alte forme. Nu există constrângeri în ceea ce privește formatul evenimentelor, imaginația ta este limita!
Meet and Code 2022 finanțează evenimente offline, online și hibride.
Inițiativa Meet and Code sprijină evenimente de tehnologie și programare în următoarele țări: Republica Moldova, România, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Franța, Garmania, Ungaria, Irlanda, Italia, Kazahstan, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția, Regatul unit și Ucraina.
Te invităm să cunoști membrii echipelor din cadrul organizațiilor partenere care coordonează inițiativa Meet and Code. Noi suntem responsabilii de coordonarea la nivel european a inițiativei Meet and Code:
Echipa Meet and Code la Award Weekend, în martie 2019. De la stânga la dreapta: Michał Szwarc, TechSoup Europe; Clemens Frede, Stifter-helfen; Claire Gillissen-Duval, SAP; Philip Träutlein, SAP; Ania Lenartowicz, TechSoup Europe; Gabriele Hartmann, SAP; Lisa Gerstner, Stifter-helfen; Dennis Messer, Innofabrik; Mario Strasser, Stifter-helfen; Jerzy Nowak, TechSoup Europe.
Aceasta este echipa Meet and Code din România care coordonează programul și în Republica Moldova! Echipa de la Asociația Techsoup care coordonează procesul de aplicare și care îți asigură tot suportul necesar pe tot parcursul inițiativei.
De la stânga la dreapta: Natalia Șeremet, Adela Beca, Ana Stamatescu, Radu Moțoc, Elena Coman, Gabriela Anghel și Roxana Turcu.